| 1.
|
MESTE'ACĂN, mesteceni, s.m. Arbore cu scoarţa albă, cu lemnul alb, gălbui sau rosiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenusii si cu flori grupate în amenţi (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care creste în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarţa albă sau brună-cenusie cu pete albe; mestecănas (Betula pubescens). - Lat. mastichinus.
Sursă
: DEX'98
(45815)
- LauraGellner |
| |
| 2.
|
MESTE'ACĂN s. (BOT.) 1. (Betula verrucosa) (livr.) betulă. 2. mesteacăn pufos v. mestecănas.Sursă
: Sinonime
( 193377)
- siveco |
| |
| 3.
|
meste'acăn s. m., pl. mest'eceni
Sursă
: DOR
(261057)
- siveco |
| |
| 4.
|
MEST//E'ACĂN ~'eceni m. 1) Arbore cu scoarţa albă, cu frunze argintii si cu lemnul moale, care creste în ţările cu climă temperată si rece. 2) Lemnul acestui copac. /<lat. mastichinus
Sursă
: NODEX
(342962)
- siveco |
| |
|
|